pentru ca in timpul mesei un coleg mi-a aratat noul program audio cu sunete din natura, cu care, chipurile ar vrea sa se trezeasca, am inceput sa visez cu ochii deschisi si inca nu mi-am revenit, la padurea aceea cruda cu izul caracteristic, imbatata total de trilul pasarelelor si cantecul lor continuu si dezmierdator, la mirosul muntelui, de aerul tare de pe culmile muntilor, care-ti taie respiratia si iti imbata toata fiinta, la briza marii care-ti desira trupul si de valurile care-ti matura picioarele de pe nisip, la soarele cald care-ti incalzeste fiecare celula si fiecare coltisor de suflet, la mirosul ierbii verzi si crude de pe intinderile de pamant, la parfumul florilor din gradini, la ploaia calda de vara...Vreau sa evadez in natura!!!
later edit: si e atat de trist, teribil de trist si de enervant ca nu ne mai putem bucura de aceste minunatii pe care Doamne Doamne le-a creat pentru noi decat asa, la tv, laptop, pc, iphone, e-book sau mai stiu eu ce minunatie de high-tech, ultimul model lansat pentru noi, astia, care am uitat total de faptul ca suntem oameni si nu roboti (inca), ca suntem facuti din celule vii (inca), ca avem in noi multa apa si aer si ca nu putem , dar nu putem trai in afara naturii - asta o resimt puternic de cand am re-inceput serviciul, de cand stau mai mult de 8 ore inchisa intr-un birou, cu ochii si nasul in ecranul unui laptop, inspirand aerul conditionat trecut prin filtre si band apa de dozator si mancand intr-o sala fara lumina naturala, fara posibilitatea de a ma duce la o plimbare relaxanta printre copaci si fire de iarba pentru a asculta trilul mierlelor...ne imbolnavim singuri, treptat, constienti si iremediabil de sezatoarea asta continua intre betoane si falsitati, de la apa, aer pana la mancare si pilule ingurgitate pentru orice durere ipohondrica...Vreau clar sa traiesc in natura!!!!
later edit: cred ca e astenia de primavara care-mi da ganduri negre, nu doar ameteli periodice
21 martie 2011
De prin alt week-end adunate
Si uite ca au mai trecut inca doua zile de liber de la munca – (se pare ca aceasta activitate indobitocitoare, zilnica si in cardasie pentru profitul multinationalei a inceput sa-si puna amprenta vizibil pe mintea si pe starea mea, incat ma raportez la ea mai tot timpul…) care au trecut ca vantul din week-end si ca gandul de vacanta:) Sambata dimineata, am reusit sa mergem si noi la teatru, pentru prima data - este vorba de piesa de teatru special aranjat pentru copii mici de la Clubul Taranului de la MTR, din fecare sambata dimineata. Este un eveniment deja bifat "in town" si pe care aproape toti parintii il cunosc. Am fost la "Elefantelul curios", adaptare dupa Rudyard Kipling - mare agitatie inca de la inceput (tks to M am reusit sa luam si bilete, chipurile in fata, la scaunele rezervate, pentru ca mamica Andreei a fost cam racita si nu a mai reusit sa ajunga). Bon zic, deci am avut un pic de noroc, zic eu ca am nimerit sa intreb persoana potrivita in momentul potrivit. Revin deci, am intrat, agitatie, alergatura, muulti parinti si muulti copii, un du-te vino de colo colo in camaruta micuta rau si metamorfozata pentru un col de teatru ad-hoc. Ne asezam pe scaun - l-am tinut totusi pe Simeon in brate, chiar daca am platit pentru doi, ca sa vada mai bine pe scena. Apare papagalul Colo-Colo care ne introduce chipurile pe taramuri de poveste - reamintesc mereu, inclusiv in mintea-mi intortocheata, ca scena este pentru pitici mici mici care nu au repere multe si bune pentru culoare, papusi si actorie. Apare si elefantelul curios care ii intreaba pe toti cu care se intalneste - o "hipopotam-a" casnica, un strut care sufera de reumatism, un sarpe somnoros si o maimuta pofticioasa - diverse amanunte pe care el nu le intelege. Fiecare, dar fiecare ii raspunde intr-un final cu o palma / picior/ cratita sau coada peste ochi. Hopa! asta nu e bine, imi zic - oi fi eu prea exigenta, dar totusi este vorba despre un teatru pentru cei mici, repet iarasi!!! Dupa ce calatoreste prin jungal, il intalneste intr-un final pe crocodilul de Nil, care vrea sa il manance, dar reuseste doar sa ii lungeasca nasul - asta chiar e dragutz:)), nas care ii este foarte util si cu ajutorul caruia reuseste sa-i ajute pe toti pe care i-am mentionat mai sus. Si cantecele adunate pe ici pe colo, cu cate un dans, cu niste intrebari prearete pentru auditorium-ul care statea tintuit pe scaun (wow!), cu cate un ras super strident al unei mame care a deranjat tot spectacolul. La final, toti copiii au putut primi cate un pupic direct de la elefantel si sa imbratiseze papusile participante. Simeon era cam deranjat de multimea prea multime si agitata care a navalit pe scena ingusta, dar totusi si-a bagat mana in gura crocodilului si l-a mangaiat pe Dumbo (am uitat sa mentionez ca in timpul scenetei, S tot soptea Dumbo, iar cand a aparut sarpele, a inceput: Kaa, Babuu, Momi).
Una peste alta a fost dragutz, dar ma asteptam la ceva mai putin violent!
Iar seara, ee, seara am pictat!!! For "za first time". Cu acuarele clasice, cu paharul de apa langa noi, cu pensule, voie buna, pofta de nunate si multa curiozitatate. (revin cu poze) Scandal a iesit cand a trebuit totusi sa finalizam activitatea pentru ca era aproape 9 si nu mancase inca....
Duminica ne-am limitat doar la o vizita la unchii mei din Voluntari - pe care Simeon nu i-a vazut decat o data, anul trecut prin vara. S-a reimprietenit rapid cu Paula si Gigi, mai ales ca facusera popcorn - hurei!!! Si-a luat ditamai castronul din bucatarie, s-a asezat pe canapeaua din camera, si-a pus catronul intre picioare si a inceput sa rontaie in continuu aproape o ora:)) In conditiile in care mancase inainte sa ajungem acolo, ficatel cu garnitura de cartofi si broccoli (yummi). Mirosul de floricele si rontaiala tuturor l-au imbiat rapid si pe el la mancaceala. Si la joaca cu magnetii de pe frigider. A primit si un dar de la verisoara lui mami - un mutzunachi mare si galben care canta si o cana super simpatica, cu o vacuta pe o latura - pe care a reusit sa o sparga de prima data cand a ajuns acasa.
In rest, tusea mea s-a rarit simtitor datorita siropului de muguri de pin cu propolis, pe care mi l-a recomandat o cunostinta, bunica este super iubita si indragita de nepotel, tati incearca sa tina pasul cu iuresul prezent.
Sfarsit de week-end: luni, adica azi, s-a trezit la 6! Cel care se trezeste devreme, cica departe ajunge - eu doar la serviciu, el doar in parc:))
Una peste alta a fost dragutz, dar ma asteptam la ceva mai putin violent!
Iar seara, ee, seara am pictat!!! For "za first time". Cu acuarele clasice, cu paharul de apa langa noi, cu pensule, voie buna, pofta de nunate si multa curiozitatate. (revin cu poze) Scandal a iesit cand a trebuit totusi sa finalizam activitatea pentru ca era aproape 9 si nu mancase inca....
Duminica ne-am limitat doar la o vizita la unchii mei din Voluntari - pe care Simeon nu i-a vazut decat o data, anul trecut prin vara. S-a reimprietenit rapid cu Paula si Gigi, mai ales ca facusera popcorn - hurei!!! Si-a luat ditamai castronul din bucatarie, s-a asezat pe canapeaua din camera, si-a pus catronul intre picioare si a inceput sa rontaie in continuu aproape o ora:)) In conditiile in care mancase inainte sa ajungem acolo, ficatel cu garnitura de cartofi si broccoli (yummi). Mirosul de floricele si rontaiala tuturor l-au imbiat rapid si pe el la mancaceala. Si la joaca cu magnetii de pe frigider. A primit si un dar de la verisoara lui mami - un mutzunachi mare si galben care canta si o cana super simpatica, cu o vacuta pe o latura - pe care a reusit sa o sparga de prima data cand a ajuns acasa.
In rest, tusea mea s-a rarit simtitor datorita siropului de muguri de pin cu propolis, pe care mi l-a recomandat o cunostinta, bunica este super iubita si indragita de nepotel, tati incearca sa tina pasul cu iuresul prezent.
Sfarsit de week-end: luni, adica azi, s-a trezit la 6! Cel care se trezeste devreme, cica departe ajunge - eu doar la serviciu, el doar in parc:))
17 martie 2011
Culorile de dimineata
S-a trezit cu noaptea in cap.Tati si cu mine ne-am trezit foarte devreme azi, intr-adevar, dar nu ma gandeam ca iteste si el capul vesel din camera. Era ora 6 abia. L-a mai pacalit bunica sa mai stea pana pe la 7 in pat, cu greu, cu greu, insa gata - ziua a inceput! Si cu ce? Cu toate culorile mici si simpatice pe care le-a gasit. Le-a insirat pe canapea si a inceput sa le ia la rand, desenandu-se nitel pe mana sau scobind cu vreo unghie de la aratator:) Si il auzeam prin casa - maaaaami, dedeeee. :) Maaaami, gaaabeen. Si uite asa le-a luat pe rand, timp de vreo jumatate de ora ab; negu, mao, dotu (rosu), dot (roz), tatu albastru, ghi colorandu-mi dimineata asta destul de gri si cu alizee suieratoare. Am purces astfel catre metrou gandindu-ma la culori de poveste si la inocenta copilului.
16 martie 2011
De prin week-end adunate
Sunt oricum in intarziere cu postarile, clar, dar recuperez usor usor, am multe de notat pentru 2031:p
Coincidenta sau nu, ziua de 13 a avut pentru noi conotatia cifrei fatidice:( Bine, sa nu fiu totusi atat de pesimista si de sumbra in prezentare, la noi este inca raiul pe pamant, avand in vedere nenorocirea din Japonia (cutremurul de 8,9 grade si tsunami care a provocat valul de aproape 10 metri inaltime, care a intors un rau din cursul sau normal de varsare in ocean, care a facut sa dispara de pe fata pamantului localitati intregi, si a provocat mii de morti, sute de mii de refugiati, lipsa de acces la apa potabila, mii de oameni izolati in frig si infometati, rationalizarea energiei electrice in Tokyo, alerta nucleara…) Cica ar fi de vina apropierea lunei fata de pamant (perigeu), exploziile solare anormale, cica si iar cica.
Viata la noi inca decurge lin si normal, slava Domnului, de aceea ma raportez la ceea ce vad si simt deocamdata in jurul meu si duminica a fost o zi de pomina.
M-am trezit destul de bulversata asa, nauca de cap si cu razele patrunzand prin perdeaua noastra mata de la dormitor...Bon, asta e, duminica si singuri acasa, neavand niciun chef sa merg nicaieri asa ca am ramas cu piticotul prin casa jucandu-ne, povestind, ne mai aruncam si trandavi asa pe pat (am dat totusi drumul la radio cu slujba de la patriarhie, daca totusi nu am reusit sa ne urnim din casa, macar asa o data pe saptamana sa fim, sa incercam sa fim niste buni crestini practicanti). S-a terminat si prima parte a diminetii, asa ca ne-am imbracat binisor si am iesit afaraaa, la soareee!
Cu o zi inainte cumparasem un kg de lapte de la ferma de capre de langa noi si mi s-a branzit...din nou!! Cred ca nu era muls in ziua respectiva sau ca nu a fost bine depozitat si iac-asa, nu am avut ce sa-i dau sa manance – l-am pacalit cu ceva iaurt seara si dimineata, cu niste fulgi, mmm, a mers faza , dar cam trasa de par. Duminica insa cand am ajuns, surpriza: nu mai aveau lapte. Asa ca am mers totusi un pic la biserica de vis-a-vis sa aprindem o lumanare. Cand am mers inauntru, nu au trecut 3 minute, ca deja S era bombardat din toate partile de diferite persoane pentru a-i da una, alta – o praji magura, o portocala, o bucata de paine, o alta femeie deja ii bagase niste covrogei mini-brezel pe gat...Si asta in maxim 5 minute. Wow!
Am mers apoi agale pana in parc unde totul a constat intr-o fuga continua dupa “bidea maeeee” (a se citi mingea mare), de parcul de distractii nu ne-am atins ca nu aveai unde sa arunci un ac. Oricum nu a fost atras, asa ca am ramas la nivel de “tuc”. Pana cand a aparut o fetita, simpatica foc, intr.-adevar dupa care Simeon a inceput sa se tina scai :)) ¨Pentru asta s-a capatuit cu alte cateva pufarine si alt covrig (nu primise destul cu o ora inainte:d) si cu un zapmbet si un paaa dulce foc de la fetita.
Intr.-un final, ne-am urnit pasii catre casa. Am zis ca era cald, dar cald nene, cald – peste 20 de grade, incat l-am lasat intr-un tricou si o bluzita subtire, fara caciula, bineinteles, si tot era un pic mai cald (si de la agitatie, fireste, dar cald, mon cher, cald!!!)
Am ajuns in apartamentul scaldat in soare, cu geamuri inchise, pentru ca dimineata cand plecaseram veneau diverse izuri de ciorba acra, prajeala si alte chestii nedefinite, incat primul lucru dupa ce ne-am dezbracat a fost sa deschid laaarg geamurile. Bad idea! Exact cand am iesit din baie, il vad pe dragutul de Simeon cu mingea maree pe marginea geamului de la bucatarie sihop-tzop, nu mai e mingea. A zburat cu total pe acoperisul de deasupra intrarii in bloc. Gestica si mimica lui Simeon este indescriptibila, dar fara suparare si cu mainile in aer; “mami, asta e!”:))) de parca eu era innebunita dupa minge, nu el. Hihaha. Ne asezam pe scaunele sa luam pranzul, cand mi-a venit sa ma mai uit o data pe geam – hopa, nu mai e mingea. In mintea mea, ce repede s-au miscat astia:p, insa o luase vantul hat intr-o gradina. Zic: Simeon, hai sa recuperam mingea, i-am pus o bluza peste tricoul de casa, m-am incaltat numai pe mine, nu si pe el (another bad idea) si am luat liftul spre parter. Ups! Spre parter, s-a oprit liftul si ne-am blocat. Hmmm. Din fericire nu era prima data, asa ca am stiut ce sa fac – doar sa apesi alte butoane, sa te fatai nitel printre etaje si gata. Am iesit, am incercat sa intram in gradina, insa portita era prinsa strategic cu niste noduri gordiana, si cu Simeon in brate, descult…greu, nene, greu la deal cu boii mici si la vale cu furnici:)) am reusit in cele din urma sa recuparam mingea, el era cel mai incantat dintre toti (de saptamana trecuta mananca cu mingea, doarme cu mingea, face baie cu mingea, iese afara cu mingea, deci iti imaginezi de ce m-am straduit sa o recuperez).
Happy again, ajungem in casa sa mancam. Pranzul a decurs binisor (am avut o ciorbica de legume si perisoare cu cartofi si rosii la cuptor). Dar dupa ce a urmat, greu de povestit. Pustiul NU a vrut in ruptul capului sa faca nani, no way, no way. Se facuse 2 si jumatate, 3, 3 si jumatate, 4, gata, mi-am luat orice speranta. Greu nene, greu. Mai ales ca toata saptamana trecuta am dus pe picioare o viroza ciudata, cu putina febra, dar putina rau, cu putini muci doar intr-o zi, dar cu o tuseeee, mama ce tuse, de nici azi nu am scapat de ea. Ramane sa mai incerc si sucul din ridiche neagra (ihi). Bon, deci fara somn, eu cu o somnolenta si o ameteala incredibila, Simeon cu un chef de viata nemaipomenit si cu chef de Nemo – am uitat sa spun ca are o noua carte de povesti „Nemo”, pe care am citit-o din scoarta in scoarta de cateva zile non stop, la fiecare masa, la fiecare trezire si adormire, ziua a curs repede si fara alt iesit afara. So so sorry, dar eram neputincioasa.
Am construit, am desenat, am colorat, ne-am facut de cap pana cand pe la 9 am picat lati amandoi. Inconjurati de mingea mare si mingea mica.
Coincidenta sau nu, ziua de 13 a avut pentru noi conotatia cifrei fatidice:( Bine, sa nu fiu totusi atat de pesimista si de sumbra in prezentare, la noi este inca raiul pe pamant, avand in vedere nenorocirea din Japonia (cutremurul de 8,9 grade si tsunami care a provocat valul de aproape 10 metri inaltime, care a intors un rau din cursul sau normal de varsare in ocean, care a facut sa dispara de pe fata pamantului localitati intregi, si a provocat mii de morti, sute de mii de refugiati, lipsa de acces la apa potabila, mii de oameni izolati in frig si infometati, rationalizarea energiei electrice in Tokyo, alerta nucleara…) Cica ar fi de vina apropierea lunei fata de pamant (perigeu), exploziile solare anormale, cica si iar cica.
Viata la noi inca decurge lin si normal, slava Domnului, de aceea ma raportez la ceea ce vad si simt deocamdata in jurul meu si duminica a fost o zi de pomina.
M-am trezit destul de bulversata asa, nauca de cap si cu razele patrunzand prin perdeaua noastra mata de la dormitor...Bon, asta e, duminica si singuri acasa, neavand niciun chef sa merg nicaieri asa ca am ramas cu piticotul prin casa jucandu-ne, povestind, ne mai aruncam si trandavi asa pe pat (am dat totusi drumul la radio cu slujba de la patriarhie, daca totusi nu am reusit sa ne urnim din casa, macar asa o data pe saptamana sa fim, sa incercam sa fim niste buni crestini practicanti). S-a terminat si prima parte a diminetii, asa ca ne-am imbracat binisor si am iesit afaraaa, la soareee!
Cu o zi inainte cumparasem un kg de lapte de la ferma de capre de langa noi si mi s-a branzit...din nou!! Cred ca nu era muls in ziua respectiva sau ca nu a fost bine depozitat si iac-asa, nu am avut ce sa-i dau sa manance – l-am pacalit cu ceva iaurt seara si dimineata, cu niste fulgi, mmm, a mers faza , dar cam trasa de par. Duminica insa cand am ajuns, surpriza: nu mai aveau lapte. Asa ca am mers totusi un pic la biserica de vis-a-vis sa aprindem o lumanare. Cand am mers inauntru, nu au trecut 3 minute, ca deja S era bombardat din toate partile de diferite persoane pentru a-i da una, alta – o praji magura, o portocala, o bucata de paine, o alta femeie deja ii bagase niste covrogei mini-brezel pe gat...Si asta in maxim 5 minute. Wow!
Am mers apoi agale pana in parc unde totul a constat intr-o fuga continua dupa “bidea maeeee” (a se citi mingea mare), de parcul de distractii nu ne-am atins ca nu aveai unde sa arunci un ac. Oricum nu a fost atras, asa ca am ramas la nivel de “tuc”. Pana cand a aparut o fetita, simpatica foc, intr.-adevar dupa care Simeon a inceput sa se tina scai :)) ¨Pentru asta s-a capatuit cu alte cateva pufarine si alt covrig (nu primise destul cu o ora inainte:d) si cu un zapmbet si un paaa dulce foc de la fetita.
Intr.-un final, ne-am urnit pasii catre casa. Am zis ca era cald, dar cald nene, cald – peste 20 de grade, incat l-am lasat intr-un tricou si o bluzita subtire, fara caciula, bineinteles, si tot era un pic mai cald (si de la agitatie, fireste, dar cald, mon cher, cald!!!)
Am ajuns in apartamentul scaldat in soare, cu geamuri inchise, pentru ca dimineata cand plecaseram veneau diverse izuri de ciorba acra, prajeala si alte chestii nedefinite, incat primul lucru dupa ce ne-am dezbracat a fost sa deschid laaarg geamurile. Bad idea! Exact cand am iesit din baie, il vad pe dragutul de Simeon cu mingea maree pe marginea geamului de la bucatarie sihop-tzop, nu mai e mingea. A zburat cu total pe acoperisul de deasupra intrarii in bloc. Gestica si mimica lui Simeon este indescriptibila, dar fara suparare si cu mainile in aer; “mami, asta e!”:))) de parca eu era innebunita dupa minge, nu el. Hihaha. Ne asezam pe scaunele sa luam pranzul, cand mi-a venit sa ma mai uit o data pe geam – hopa, nu mai e mingea. In mintea mea, ce repede s-au miscat astia:p, insa o luase vantul hat intr-o gradina. Zic: Simeon, hai sa recuperam mingea, i-am pus o bluza peste tricoul de casa, m-am incaltat numai pe mine, nu si pe el (another bad idea) si am luat liftul spre parter. Ups! Spre parter, s-a oprit liftul si ne-am blocat. Hmmm. Din fericire nu era prima data, asa ca am stiut ce sa fac – doar sa apesi alte butoane, sa te fatai nitel printre etaje si gata. Am iesit, am incercat sa intram in gradina, insa portita era prinsa strategic cu niste noduri gordiana, si cu Simeon in brate, descult…greu, nene, greu la deal cu boii mici si la vale cu furnici:)) am reusit in cele din urma sa recuparam mingea, el era cel mai incantat dintre toti (de saptamana trecuta mananca cu mingea, doarme cu mingea, face baie cu mingea, iese afara cu mingea, deci iti imaginezi de ce m-am straduit sa o recuperez).
Happy again, ajungem in casa sa mancam. Pranzul a decurs binisor (am avut o ciorbica de legume si perisoare cu cartofi si rosii la cuptor). Dar dupa ce a urmat, greu de povestit. Pustiul NU a vrut in ruptul capului sa faca nani, no way, no way. Se facuse 2 si jumatate, 3, 3 si jumatate, 4, gata, mi-am luat orice speranta. Greu nene, greu. Mai ales ca toata saptamana trecuta am dus pe picioare o viroza ciudata, cu putina febra, dar putina rau, cu putini muci doar intr-o zi, dar cu o tuseeee, mama ce tuse, de nici azi nu am scapat de ea. Ramane sa mai incerc si sucul din ridiche neagra (ihi). Bon, deci fara somn, eu cu o somnolenta si o ameteala incredibila, Simeon cu un chef de viata nemaipomenit si cu chef de Nemo – am uitat sa spun ca are o noua carte de povesti „Nemo”, pe care am citit-o din scoarta in scoarta de cateva zile non stop, la fiecare masa, la fiecare trezire si adormire, ziua a curs repede si fara alt iesit afara. So so sorry, dar eram neputincioasa.
Am construit, am desenat, am colorat, ne-am facut de cap pana cand pe la 9 am picat lati amandoi. Inconjurati de mingea mare si mingea mica.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)