Tot despre timp

Si ce l-as mai da inapoi, tot inapoi. NU mult, ca nu regret tot ce am facut in viata...l-as da inapoi pana in mai 2008, doar atat, pana pe 5 mai, adica fix in urma cu 3 ani si 5 luni. Ar fi minunat! As putea alege multe si bune, asa cum ar fi trebuit pentru mine, pentru noi, familie si profesie. As retrai altfel toate clipele astea minunate care se duc de rapa, datorita unor alegeri tampite si necugetate, uneori sub imbold - da, decizii tampite. Toti luam decizii, nu se stie ce fel sunt - bune, rele...le analizam abia prin prisma unei noi minti si a unor alte experiente, peste ani si ani. Nu trebuie sa ne judecam hotararile luate in trecut, "se zice", insa acum simt acest lucru profund si chiar imi doresc sa dau timpul inapoi. Simt ca deciziile pe care le-am luat in acea perioada au ecouri pana azi, ecouri care dor si darama, efecte urate.
Dar nu pot schimba nimic:(

Vai, ce trece timpul

Incredibil de repede a trecut timpul si incredibil de multe luni s-au scurs de cand nu am mai intrat pe aici...ceea ce se vroia un jurnal cat de cat bi-saptamanal, poate tri-saptamanal, a fost lasat in deriva si uitare. Sper sa ma mai revansez, sper macar sa mai notez una alta si prin alte parti, pentru ca timpul zboara atat de repedeeeee, atat de tareee, incat imi vine sa urlu.
De cand nu am mai notat nimic, a trecut si vacanta- superbaaa, la mare, la munte, la bunici si strabunici, catarat pe munte, mancat zmeura, afine si mure, baut apa de izvor, dormit in aer liber, alergat toata ziua, balacit in Marea Neagra si construind castele de nisip, adunand scoici si alge:). A venit si septembrie cu vestea cea trista: trebuia sa-l dam pe Simeon la gradinita, si uite asa s-s scurs prima saptamana din prier, alergatura, telefoane, vizualizari, discutii si hotarari. Iar de pe 12 septembrie a inceput si gradinita, care se dorea la cel putin 3 ani, daca nu si mai tarziu...dar viata e viata si nu e predictibila nici macar cat o "dendrita" (ca tot citeam azi despre nominalizarile la premiul Nobel pentru medicina....). Prima saptamana oribila din toate punctele de vedere, cu plans ingrozitor si urlete infioratoare, lipiri zilnice si plans si mai abitir inainte de culcare cu un mare "NU LA GRADI!!!!!" I-a venit ideea intr-o zo sa ne spuna ca el"singur acasa; mami, tati la serviciu, eu acasa singur - mananc, ma pimb in parc, ma joc, dorm si gata!" Mi s-a rupt inima in doua....
Din fericire, clic-ul a fost primul week-end dupa prima saptamana teribila> Imediat din cea de-a doua saptamana nu a mai plans, nu s-a mai intamplat nimic grav (insa stiu sigur ca in sufletel tot sufera si incepe sa se schimbe din ce in ce mai mult: e fffff posesiv; spune constant NU; urla si tipa si face ca toate cele cand vrea/nu vrea ceva; nu ne mai asculta aproape deloc...e o perioada cam dificila)
A inceput sa iubeasca din ce in ce mai mult lego, pictura, muzica si mingea - vechile lui pasiuni raman acolo si se adancesc (doar ca mi se pare ca acest sistem de gradi il face sa-si cam piarda echilibrul si dorintele proprii, sa se duca asa cu valul....)
Mananca aproape tot singur - nu descriu hainele murdare sau mediul inconjurator, ci doar situatia roz:)
Vrea sa fie din ce in ce mai mult cu noi aman2, in acelasi timp daca s-ar putea si spune deseori ca ii e dor de bunica si Cati (aka unchiul)
Si cam atat pentru azi - deja e mult:))