Uite ca a venit si momentul de a intra si pe blogul acesta uitat de lume, uitat de mine...Asta pentru ca e putina liniste azi, prin birou, prin trebi, o data ce directorul este in concediu!!!:)
Am reintrat in bransa muncii si se vede ca nu mai sunt prezenta nicaieri - nici in spatiul real, cu atat mai putin in cel virtual. Abia mai reusesc sa-mi verific mail-ul, abia mai reusesc sa citesc stirile (sincer, citesc un ziar cand vin cu metroul spre casa), abia mai reusesc sa ma bucur de pitic (ceea ce este cel mai grav pentru mine si pentru el:((((; de obicei iesim seara afara, daca ajung in timp util pentru plimbare...oricum, cand ajung acasa, vine spre mine asa, parca nerabdator, parca suparat, parca vesel, parca parca...initial nu prea ma baga in seama, apoi incepe sa-mi povesteasca ce-a facut ziua si cand se arunca o data in bratele mele, nu vrea sa mai coboare:).
Acum o luna a inceput schimbarea. La mine au fost probleme cu actele si cererile, nici acum nu s-au rezolvat toate - mai sunt cateva pe care trebuie sa le depun la Directia de Asistenta Sociala si Protectia Sociala...s-au scurs vreo 2 saptamani pana am avut tot ce-mi trebuie pe birou, s-a scurs luna si inca nu stiu multi oameni ca m-am intors:d
In luna ce-a trecut, Simeon a trecut din mainile mamei mele, in mainile tatalui, apoi in mainile soacra-mii, ca apoi sa vina din nou mama mea si acum sa stea din nou cu tatal meloman (din fericire a putut sa-si ia liber, dar iarasi se va duce noaptea la studiu, ca si acum 2 saptamani, pentru ca pe10 noiembrie, va avea recital si trebuie sa studieze!). Bon, si Simeon cum a reactionat? UUFFF, greu de zis, greu de facut. Cu mama mea, "bunica care desfacea prunele" care este cu "bunicul care fluiera si care l-a tuns"(asta e denumirea pentru a o/ii deosebi), s-a impacat bine, s-a vazut mai des cu ea, s-a jucat, s-a distrat, au iesit afara, au dormit, au papat, au invatat cuvinte noi (ploua, bine fara"l", ana, vava, cinci, zece), deci toate bune!!! Cu tati, ei, ca si cu tati, nazuri, mofturi, nazdravanii, mai ales ca tati nu a stat niciodata cap-coada cu Simeon si a fost o provocare pentru amandoi :)), dar au invatat ca e tare fain sa stea impreuna! Insa, cu mama soacara, "bunica, care are cal si vaca", ei, alta poveste - s-au impacat ei pana la urma, pentru ca nu era nicio alta alternativa pentru Simeon, cand s-a vazut toata ziua numai cu ea in casa si numai in casa si atunci si-a vazut de-ale lui, dar era asa de posomorat cand veneam acasa seara, incat mi se rupea inima - si nu doar ca era posomorat, insa a inceput un sport activ care vad ca se inteteste pe zi ce trece - da cu palmele in mine si ma mai trage si de par, cand prinde ocazia. Din ce am observat, e o modalitate de razvratire, de suparare din partea lui, pe care de multe ori o face cu zambetul pe buze...Asta e o noua achizitie de-a lui in materie de comportament si nu am habar cum sa reactionez vis-a-vis de el.
Era sa uit, dar noroc ca exista optiune de a reveni in text - Simeon mananca de la inceputul lui octombrie lapte de capra, numai lapte de capra, adica AM SCAPAT DE LAPTE PRAF. Ufa! Nu-i placea deloc, nu-l tolera, abia il manca, doar cu cereale 7Korn de la Milupa, pana am zis intr-o seara sa ii dau sa guste lapte de capra; (sincer, m-am gandit atat la Simeon, cat si la bunicile, care nu aveau treaba cu pregatirea laptelui praf, ml, linguri, masuri, temperatura...) WOW! Mirare totala! A baut si inca a baut si inca mai vroia - intr-adevar, lapte cald, cu putina miere, dintr-un pahar normal, baut cu paiul. Si uite asa s-a terminat saga laptelui praf, a inceput o etapa de acomodare intre cele doua tipuri de lapte: lapte prafdin ce in ce mai putin si lapte de capra din ce in ce mai mult, evident (mi-a fost teama sa le amestec, asa ca le faceam pe rand: ii dadeam 2 zile 250 de lapte praf, 30 de capra; inca 2 zile 220 lapte praf, 60 de capra si tot asa pana am ajuns numai la capra; la "biiii", cum ii spune el caprei:)
In rest, este o etapa noua din viata noastra, care inca nu s-a terminat, inca suntem in etapa de acomodare. Sincer scriu, uitandu-ma in jur, printre atatea laptop-uri, panouri, afise, imprimante, zgomote de hartii, cifre si cifrage, planning-uri si meeting-uri, scaune si oameni, ca as da orice, orice sa pot avea un business al meu, din care sa iasa profit familial, numai sa pot sta cu puiul meu, sa-l vad cum creste si cum se bucura de viata, sa pot sa rad cu el, sa plang cu el, sa ma joc si sa zburd, sa citesc, sa vorbesc, sa cant si sa dansez. DAR cum asta e de materia fantasticului, cel putin in viitorul apropiat, raman cu PC-ul in brate printre atatea nonsensuri ale vietii, lasandu-l pe Simeon in voia Celui de Sus si in voia altora.
