As fi vrut sa postez poza, insa nu ma lasa server-ul de aici. Asa ca puteti sa vedeti aici poza care mi-a rascolit amintirile.
Este imaginea care mi-a adus aminte de o batranica de 90 de ani (da! 90) din satul bunicilor lui Ionut (am cunoscut-o acum cativa ani) care se ducea cu coasa la camp si isi facea "munca pe bucata", in timpul verii. Imbracata in negru, subtirica, firava, putin oarba, putin surda, dar vrednica, sincera si spirituala. Mergand agale pe carare, din sat pana pe camp, tacuta si garbova.
Este genul de imagine - legata de sat, oameni, natura verde, sanatate, bucurie si datorie - care ma determina uneori sa ma intreb ce-as putea face sa imi schimb viata si sa nu mai stau 9-10 ore inchisa in niste pereti, cu ochii in monitor, departe de cei dragi mie, departe de prieteni.
Este genul de imagine care ma rascoleste si imi re-aduce in fata ochilor si a inimii constiinta ca totul este trecator, zadarnic, prea repede, prea scurt, ca ceea ce fac toata ziua este doar datorita unor bani, care insa pentru moment sunt mai mult decat necesari pentru viata de zi cu zi.
Este genul de imagine care ma zguduie, si ma face sa cuget, ca nu cu multi zeci de ani in urma, oamenii nu avea atat de multe, nu aspirau la atat de multe, nu stiau atat de multe, insa erau mai fericiti si mai impliniti. Mai constienti de ei. Relatiile dintre ei erau de cele mai multe ori sincere, nu pe interes ca acum, se intalneau la sezatori in fiecare saptamana si vorbeau si povesteau sincer, inraurind proverbe si zicatorile care ne-au ramas, si pe care uneori le mai aud la unii de o anumita varsta.
Este genul de imagine care ma face sa alerg desculta si sa ma visez pe camp, cu ochii pe cer, la umbra unui nuc, citind "Aventurile lui Huckleberry Finn" Amintiri din copilarie.
3 comentarii:
Mada,eu nu cred ca oamenii erau mai fericiti in trecut sau ca sunt mai nefericiti acum. Cred ca depinde de fiecare si nu tine de job sau de locul in care traiesti. Ci de alte lucruri:)
Si cei care traiau la tara, in natura aveau nefericirile lor. Nu se bucurau ca se trezesc cu noaptea in cap sa se duca la sapa. Asta poate ni se pare noua o treaba frumoasa, ca e in aer, e o munca in care se aduna toata familia, etc. Dar pentru cei de acolo, e un chin. Cred ca micile bucurii ti le poti gasi si la oras si la bloc, atata timp cat ceea ce faci, faci cu placere.
Rox, pe de o parte sunt de acord cu tine, si anume, ca atata timp ceea ce faci, sa faci cu placere. Important este sa gasesti acea placere, si eu am ce am cu job-ul meu:d pentru ca, na, cel putin eu, plec dimineata, pe la sapte si un pic de acasa si ma intorc cel mai devreme posibil, in jur de sase si ceva seara (dar si la sapte, opt, noua...) deci este muuult dintr-o zi, si o data ce acest job nu-mi aduce nicio satisfactie, atunci cam vad totul in negru:d si pentru moment, nu este nicio solutie. Decat sa gasesc satisfactie in altceva, dar in lipsa de timp...
Plus alte cateva inconveniente care ma macina zilnic, tangential cumva cu job-ul:d
Ce vroiam sa spun, nu ca era ceva edenic inainte si acum este infernal, nu, in niciun caz. Daca stau sa enumar avanteje/dezavanteje legate de medicina, educatie, libertate de miscare si nu numai, atunci balanta se inclina inspre zilele noastre mai mult.
Dar daca totusi as putea combina, macar in proportie de 50 - 50, avantajele de acum cu cele de atunci, cred ca ar fi mult mai bine. Cel putin pentru mine:)
Mada, daca gasesti solutia sa combini, ma bag si eu:D
De exemplu as fi super incantata sa pot pune biroul cu tot cu calculator macar pe balconul de la munca, la aer si soare. Si sa avem langa noi o terasa cu iarba pe jos asa ca masa de pranz sa o pot lua in picioarele goale. Sau sa nu vad atatea mii de masini bazaind zilnic pe strada, mai multe biciclete...
Solutii ar fi sa ne facem viata de oraseni corporate mai frumoasa, dar cer initiativa, bani, rabdare...
Mie de exemplu mi se parea super frumos cand mergeam pe afara sa vad la pranz oamenii prin parcuri, in costum, mancand un sandvis, stand pe o banca...La noi se practica si mancatul pe tastatura
Trimiteți un comentariu