Ne-am intors luni dimineata in orasul odata supranumit "micul Paris", acum poreclit "marea groapa de gunoi cu aurolaci si caini vagabonzi" (trist) si deja mi-e dor de aerul si atmosfera de acolo, de la parinti. Simeon s-a simtit foarte bine la bunici si mai ales la strabunici la tara, intr-un satuc de deal, unde statea toata ziua afara, de la 8 de cand facea ochi si pana la 10 seara - exceptie facand doar 2-3 ore cand dormea la amiaza in camera. A fost o veselie continua pentru el: a descoperit locuri noi, animalele pe viu :)), a papacit fructe adunate chiar de el din capac (prune, cirese) s-a jucat si iar s-a jucat cu orice prindea in mana si la piciro. Un moment dragut a fost cand un fluturas s-a jucat cu noi: eram in mijlocul curtii, langa un cearsaf mare si inflorat, intins pe sarma la uscat si am observat doi fluturi care se tot alegau de colo-colo in preajma noastra, asa ca am intins palma, am tinu-o nemiscata, si unul dintre ei, cel mai nazdravan si indraznet, zbura cat mai aproape de noi si se aseza in palma. Simeon era super incantat, tinea si el manuta lui intinsa, dar fluturasul nu statea mult la el pentru ca fireste, pustiul nu putea sta nemiscat. I-am observat de aproape ochisorii si puful colorat de pe aripioare, antenele firave ca un fir de paienjen si piciorusele de un negru tus. Si a tinut joaca asta a noastra, comunicarea non-verbala cu fluturasul vreo jumatate de ora, nu gluma. A fost superb!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu