De prin week-end adunate

Sunt oricum in intarziere cu postarile, clar, dar recuperez usor usor, am multe de notat pentru 2031:p


Coincidenta sau nu, ziua de 13 a avut pentru noi conotatia cifrei fatidice:( Bine, sa nu fiu totusi atat de pesimista si de sumbra in prezentare, la noi este inca raiul pe pamant, avand in vedere nenorocirea din Japonia (cutremurul de 8,9 grade si tsunami care a provocat valul de aproape 10 metri inaltime, care a intors un rau din cursul sau normal de varsare in ocean, care a facut sa dispara de pe fata pamantului localitati intregi, si a provocat mii de morti, sute de mii de refugiati, lipsa de acces la apa potabila, mii de oameni izolati in frig si infometati, rationalizarea energiei electrice in Tokyo, alerta nucleara…) Cica ar fi de vina apropierea lunei fata de pamant (perigeu), exploziile solare anormale, cica si iar cica.

Viata la noi inca decurge lin si normal, slava Domnului, de aceea ma raportez la ceea ce vad si simt deocamdata in jurul meu si duminica a fost o zi de pomina.

M-am trezit destul de bulversata asa, nauca de cap si cu razele patrunzand prin perdeaua noastra mata de la dormitor...Bon, asta e, duminica si singuri acasa, neavand niciun chef sa merg nicaieri asa ca am ramas cu piticotul prin casa jucandu-ne, povestind, ne mai aruncam si trandavi asa pe pat (am dat totusi drumul la radio cu slujba de la patriarhie, daca totusi nu am reusit sa ne urnim din casa, macar asa o data pe saptamana sa fim, sa incercam sa fim niste buni crestini practicanti). S-a terminat si prima parte a diminetii, asa ca ne-am imbracat binisor si am iesit afaraaa, la soareee!

Cu o zi inainte cumparasem un kg de lapte de la ferma de capre de langa noi si mi s-a branzit...din nou!! Cred ca nu era muls in ziua respectiva sau ca nu a fost bine depozitat si iac-asa, nu am avut ce sa-i dau sa manance – l-am pacalit cu ceva iaurt seara si dimineata, cu niste fulgi, mmm, a mers faza , dar cam trasa de par. Duminica insa cand am ajuns, surpriza: nu mai aveau lapte. Asa ca am mers totusi un pic la biserica de vis-a-vis sa aprindem o lumanare. Cand am mers inauntru, nu au trecut 3 minute, ca deja S era bombardat din toate partile de diferite persoane pentru a-i da una, alta – o praji magura, o portocala, o bucata de paine, o alta femeie deja ii bagase niste covrogei mini-brezel pe gat...Si asta in maxim 5 minute. Wow!

Am mers apoi agale pana in parc unde totul a constat intr-o fuga continua dupa “bidea maeeee” (a se citi mingea mare), de parcul de distractii nu ne-am atins ca nu aveai unde sa arunci un ac. Oricum nu a fost atras, asa ca am ramas la nivel de “tuc”. Pana cand a aparut o fetita, simpatica foc, intr.-adevar dupa care Simeon a inceput sa se tina scai :)) ¨Pentru asta s-a capatuit cu alte cateva pufarine si alt covrig (nu primise destul cu o ora inainte:d) si cu un zapmbet si un paaa dulce foc de la fetita.

Intr.-un final, ne-am urnit pasii catre casa. Am zis ca era cald, dar cald nene, cald – peste 20 de grade, incat l-am lasat intr-un tricou si o bluzita subtire, fara caciula, bineinteles, si tot era un pic mai cald (si de la agitatie, fireste, dar cald, mon cher, cald!!!)

Am ajuns in apartamentul scaldat in soare, cu geamuri inchise, pentru ca dimineata cand plecaseram veneau diverse izuri de ciorba acra, prajeala si alte chestii nedefinite, incat primul lucru dupa ce ne-am dezbracat a fost sa deschid laaarg geamurile. Bad idea! Exact cand am iesit din baie, il vad pe dragutul de Simeon cu mingea maree pe marginea geamului de la bucatarie sihop-tzop, nu mai e mingea. A zburat cu total pe acoperisul de deasupra intrarii in bloc. Gestica si mimica lui Simeon este indescriptibila, dar fara suparare si cu mainile in aer; “mami, asta e!”:))) de parca eu era innebunita dupa minge, nu el. Hihaha. Ne asezam pe scaunele sa luam pranzul, cand mi-a venit sa ma mai uit o data pe geam – hopa, nu mai e mingea. In mintea mea, ce repede s-au miscat astia:p, insa o luase vantul hat intr-o gradina. Zic: Simeon, hai sa recuperam mingea, i-am pus o bluza peste tricoul de casa, m-am incaltat numai pe mine, nu si pe el (another bad idea) si am luat liftul spre parter. Ups! Spre parter, s-a oprit liftul si ne-am blocat. Hmmm. Din fericire nu era prima data, asa ca am stiut ce sa fac – doar sa apesi alte butoane, sa te fatai nitel printre etaje si gata. Am iesit, am incercat sa intram in gradina, insa portita era prinsa strategic cu niste noduri gordiana, si cu Simeon in brate, descult…greu, nene, greu la deal cu boii mici si la vale cu furnici:)) am reusit in cele din urma sa recuparam mingea, el era cel mai incantat dintre toti (de saptamana trecuta mananca cu mingea, doarme cu mingea, face baie cu mingea, iese afara cu mingea, deci iti imaginezi de ce m-am straduit sa o recuperez).

Happy again, ajungem in casa sa mancam. Pranzul a decurs binisor (am avut o ciorbica de legume si perisoare cu cartofi si rosii la cuptor). Dar dupa ce a urmat, greu de povestit. Pustiul NU a vrut in ruptul capului sa faca nani, no way, no way. Se facuse 2 si jumatate, 3, 3 si jumatate, 4, gata, mi-am luat orice speranta. Greu nene, greu. Mai ales ca toata saptamana trecuta am dus pe picioare o viroza ciudata, cu putina febra, dar putina rau, cu putini muci doar intr-o zi, dar cu o tuseeee, mama ce tuse, de nici azi nu am scapat de ea. Ramane sa mai incerc si sucul din ridiche neagra (ihi). Bon, deci fara somn, eu cu o somnolenta si o ameteala incredibila, Simeon cu un chef de viata nemaipomenit si cu chef de Nemo – am uitat sa spun ca are o noua carte de povesti „Nemo”, pe care am citit-o din scoarta in scoarta de cateva zile non stop, la fiecare masa, la fiecare trezire si adormire, ziua a curs repede si fara alt iesit afara. So so sorry, dar eram neputincioasa.

Am construit, am desenat, am colorat, ne-am facut de cap pana cand pe la 9 am picat lati amandoi. Inconjurati de mingea mare si mingea mica.